Scrisoarea 3

SCRISOAREA 3 va descrie mai multe învățături ale lui Christos și va explica evenimentele care au dus la răstignirea și moartea Sa. El descrie, cu detalii emoționante, ultima Cină cu ucenicii săi, când s-a aflat singur în duh, deoarece ucenicii săi, până la sfârșit, au refuzat să creadă că va fi răstignit. În repetate rânduri, a fost înțeles greșit și și-a dat seama din nou cât de puțin a reușit să învețe pe cineva în cei trei ani de muncă misionară. Era bucuros că pleca!

(Deoarece aceste Scrisori vă poartă într-o dimensiune spiritual-mentală care transcende planul uman al activităților și preocupărilor, ele vor fi asimilate cel mai bine dacă sunt precedate de un timp de liniște și relaxare. Liniștiți-vă mintea, dacă este posibil, intrând într-o stare de pace interioară a gândurilor. Numai atunci când vă aflați în această stare de receptivitate totală, aceste Scrisori vor pătrunde cu realitatea lor în gândirea voastră umană).

IUBIREA MEA CELESTIALĂ FĂRĂ LIMITE, mă împinge să mă întorc din nou și din nou să scriu omenirii, cu intenția ca în cele din urmă – cât mai mulți dintre voi care sunteți pregătiți să o primiți – să posedați cunoștințele care vă vor permite să vă transcendeți umanitatea și să vă contopiți în „Conștiința Tatălui” – adevărata „Conștiință a Iubirii”, în care se realizează toate lucrurile generoase și frumoase.

Așa cum am mai spus anterior și vreau să repet, întreaga mea misiune pe pământ a fost determinată de IUBIRE și a fost îndreptată NUMAI spre a învăța Adevărul Existenței, deoarece fără această cunoaștere nu există nicio speranță de răscumpărare din chinul pe care omenirea s-a născut pentru a-l îndura.

Știu că această declarație va aduce multă durere adepților sinceri și dedicați ai religiei creștine și celor care și-au centrat întreaga credință pe persoana lui „Isus”. Dar vă spun cu adevărat; pentru a reuși să vă eliberați de umanitatea care vă reține de la realizarea deplină a ADEVĂRULUI UNIVERSAL și de la înțelegerea adevăratei naturi a condiției „spiritual-umane” pe care eu am numit-o „Împărăția lui Dumnezeu”, trebuie să vă îndepărtați de vechile dogme ale „mântuirii prin sângele mielului”, de Trinitate și de alte credințe și să veniți cu mințile perfect deschise și receptive la ADEVĂRUL EXISTENȚEI.

Nici o altă mântuire nu este posibilă. ‘Dumnezeu’ nu vă poate ‘salva’, deoarece, în ignoranța faptelor existenței, omenirea va continua să facă aceleași greșeli legate de pământ până la sfârșitul timpului, creându-și astfel propria boală și mizerie.

Mai mult, indiferent de credința unui om în ceea ce privește „salvarea de păcate”, aceasta este o eroare umană, deoarece Legea Cauzei și Efectului este de neschimbat și este o caracteristică intrinsecă – inerentă – naturală a existenței. Nu puteți separa efectele de cauzalitate și nici nu puteți șterge cauzalitatea și să aveți totuși efecte. În fiecare nivel al Ființei, acesta este Adevărul

Este posibil ca acum să fiți suficient de avansați în gândire pentru a putea recepționa următorul adevăr fundamental cu privire la existența voastră pământească.

Legea „cauzei și efectului”, „secerișul și semănatul” este efectul vizibil a ceea ce voi numiți „electromagnetism” și nimeni care are cunoștințe de știință nu se așteaptă ca „Dumnezeu” să lase deoparte legile electromagnetismului, care sunt cele ale „activității-atracție-respingere”.

‘Activitatea-Conectare-Deconectare’ sau ‘Mișcarea-Atracție-Respingere’ sunt IMPULSURILE fundamentale ale EXISTENȚEI și ale însăși CONȘTIINȚEI UMANE, care au adus formele voastre vizibile în viață și sunt singurele ‘instrumente’ sau ‘unelte’ ale creației. Ele sunt responsabile de formarea substanței sau a „materiei” și, de asemenea, de dezvoltarea formelor individualizate și, în cele din urmă, a personalității înseși în toate entitățile vii.

Deoarece aceste Legi sunt fundamentale pentru existența voastră individualizată, este imposibil să le lăsați deoparte. Prin urmare, nu puteți ignora problemele inerente existenței voastre individualizate și să credeți că „Dumnezeu” vă va salva de ele. Singura voastră speranță de evadare definitivă, de a ieși de pe banda rulantă a experienței umane, este să le recunoașteți și să aveți încredere in ele, apoi să lucrați minut cu minut pentru a le transcende și, în cele din urmă, să vă contopiți, în puritatea minții, a inimii și a acțiunii, și să deveniți „una” cu Conștiința Iubirii Universale – „Tatăl” care face

LUCRAREA IUBIRII.

În același timp, pe măsură ce creșteți în conștientizarea adevăratei NATURI a „Tatălui” „din interiorul vostru și care vă transcende, precum și din jurul vostru”, veți ajunge să aveți o credință nestrămutată că, în orice împrejurare, puteți apela la inspirație, putere și înălțare direct de la „Tatăl” din interiorul și din jurul vostru.

Veți ajunge să ȘTIȚI că este cu adevărat ‘Tatăl’ cel care vă susține și vă ghidează în Împărăția ‘Conștiinței Iubirii Tatălui’.

Vă va deveni extrem de clar că, deși ‘Tatăl’ este universal, El este, de asemenea, individual pentru voi. El vă cunoaște, este conștient de gândirea și problemele voastre. În „Conștiința Iubirii Tatălui” se află soluțiile perfecte care așteaptă să fie recunoscute de voi. Când le veți recunoaște, veți fi eliberați de durere, dar doar atunci când veți deveni flexibili și dispuși să ascultați.

Până când nu vei fi dispus să asculți, nu vei fi niciodată umplut de

„Conștiința Iubirii Tatălui”.

Vă voi spune o parabolă. Imaginați-vă un copil care țipă și dă din picioare pentru că vrea înghețată.

În tot acest timp, cât el face această gălăgie, tatăl său așteaptă răbdător la ușa camerei sale pentru a-i arăta că i-a adus înghețată și fructe.

S-ar putea să credeți că această parabolă este improbabilă, cu toate acestea, este adevărată. Mamele își vor aminti momentele în care copiii au fost inconsolabili din cauza a ceva, refuzând să asculte ceea ce mama încearcă din răsputeri să le spună, și totuși mama are soluția care îi așteaptă în momentul în care nu mai fac zgomot și își usucă lacrimile.

Pot să văd chinul oamenilor, plânsul și suferița lor, iar compasiunea mea este nemărginită. Sunteți auziți, dar în contextul conștiinței voastre actuale, nu pot face mare lucru pentru voi. Nu pot pătrunde în chingile și lanțurile anilor voștri de gândire și acțiune ignorantă.

Văd durerea perpetuată în biserici, în slujbe și amvoane prin predici ignorante. Văd națiuni și popoarele lor care încearcă din răsputeri să se lupte cu dificultățile care decurg din valorile, culturile și credințele lor religioase tradiționale. Văd limitările din viața lor de zi cu zi, lipsa de împlinire a nevoilor și scopurilor lor și suferința emanată de relațiile de orice fel.

Conștiința colectivă emanată de lume este o miasmă de temeri, resentimente, mânii, turbulențe emoționale de dorințe pasionale, răzbunare și epuizare, întrepătrunse cu compasiune, determinare de a ridica conștiința lumii, dedicare în căutarea iubirii necondiționate de către cei care au primit inspirație și un grad de iluminare.

Mă apropii de oamenii care apelează la mine și lucrez cu ei pentru a le ușura suferința, dar mentalitatea și credințele lor sunt atât de puternic imprimate în creierul lor, încât Adevărul meu nu poate ajunge până la ei și să le aducă noi cunoștințe. Mulți oameni au auzit, chiar dacă pentru scurt timp și imperfect, dar nu au avut curajul să accepte noile idei și să vorbească. În plus, nu a fost momentul potrivit pentru a pătrunde prin barierele conștiinței umane pentru a vă învăța.

Dar acum a sosit momentul potrivit. Ați trecut într-o nouă dispensație de frecvențe vibraționale care vă va permite să vă ridicați mai ușor din materialitatea epocii anterioare. Poate părea o afirmație ciudată, dar există un depozit universal de cunoștințe cu privire la energii pe care nu sunteți nici la începutul de a le înțelege. În acest moment, nu există o minte pământeană capabilă să înțeleagă. Vă este posibil doar să vă „imaginați” spectrul de energie, ceea ce nu reprezintă adevărul.

Prin urmare, vă va fi de ajutor dacă puteți accepta afirmațiile mele, având încredere în ele, pentru că sunt adevărate. Vă deplasați spre noi frecvențe de vibrație referitoare la „conștiința umană”, care vă vor permite să avansați în dezvoltarea spiritual-mentală pe care am descris-o în Scrisoarea 1.

Deoarece am deviat, trebuie să repet acum: Nu puteți scăpa de cele mai fundamentale Legi ale Existenței în ceea ce privește gândirea și sentimentele voastre – semănatul și seceratul – așa cum nu puteți scăpa de legile electromagnetismului în lumea voastră materială, deoarece electromagnetismul este IMPULSUL care produce Legea semănatului și seceratului, la fel cum electromagnetismul produce forma în cadrul câmpului fundamental al particulelor de energie.

Prin urmare, nu este posibil să continuați să credeți în dogma creștină și să încercați, de asemenea, să urmați aceste Scrisori, deoarece dogmele, referitoare la „mântuirea prin moartea mea pe cruce”, la Trinitate, la învierea fizică din morți și la utilizarea tămâiei și a formelor de rugăciune stabilite, sunt eronate, iar faptele care vă sunt prezentate acum în aceste Scrisori sunt Adevărul. Dogma și ornamentele sacramentale sunt, ceea ce ați numi „piste roșii”, pentru a vă câștiga atenția și loalitatea, dar care ascund Adevărul învățăturilor mele.

Prin urmare, aceste Scrisori trebuiau să fie scrise.

Singurul mod în care puteam ajunge la lume în acest moment, când este pregătită să intre într-o nouă eră mental-emoțională, era să folosesc o minte receptivă, ascultătoare și deprogramată, care să primească instrucțiunile și să facă munca manuală în locul meu.

Aceste Scrisori oferă singurele mijloace adevărate prin care oamenii vor găsi calea către dimensiunea spirituală, în care toate erorile umane se estompează și rămâne doar Iubirea.

Orice altceva care ar putea fi spus este raționalizare și motivare pur umană – iar acestea nu sunt ADEVĂRUL.

Oamenii caută noi căi de rezolvare a vechilor probleme, în special în America, dar până când nu vor înțelege adevărata natură a VIEȚII, a ego-ului și a Legilor Existenței, nu vor face decât să întărească atracția „ego-ului” și durerea lor va continua.

Amintiți-vă, așa cum consemnez pentru voi în paginile următoare, simplul Adevăr pe care l-am rostit acum două milenii, acest Adevăr rămâne constant și consecvent.

Prin urmare, este posibil doar să vă aprofundați înțelegerea Adevărului, nu să îl modificați.

V-ați dat seama, pe măsură ce ați citit primele două Scrisori, că tot ceea ce am vorbit poporului din Palestina a fost rezultatul direct al faptului că am perceput „realitatea existenței” în deșert – și anume, că nimic nu era solid?

Îți amintești că, în starea mea transcendentă, când priveam rocile, nisipul, munții, apa de sub mine din Marea Moartă, toate păreau a fi ca o „strălucire de mici scântei”?

Stâncile, nisipul, munții, apa se deosebeau unele de altele, doar prin diferența de intensitate a „strălucirii scânteilor” și prin densitatea aparentă a acestor scântei din interiorul strălucirii.

Nu există nicio altă modalitate prin care să pot descrie ceea ce am văzut când eram pe Pământ sau să transmit faptele referitoare la adevărata substanță a „materiei” și la structura și construcția aparent solidă a lumii voastre.

În limbajul modern, probabil că numiți „strălucirea scânteilor”, o vibrație de particule.

Poate că ați putea combina cei doi termeni și ați putea descrie cea mai fundamentală „realitate” vizibilă, ca o

„strălucire de particule”. Acest lucru transmite sensul „strălucirii de lumină” în care am văzut particulele dansând. După ce am spus toate cele de mai sus ca introducere la relatarea activităților mele din Palestina, permiteți-mi să vă duc într-o altă zi, acum două mii de ani, când soarele strălucea, iar cerul era de un albastru limpede și clar, iar eu am început să urc dealurile împreună cu discipolii mei, în efortul de a mă retrage pentru a mă odihni, medita și mă ruga.

Dar nu a fost să fie așa. Ne-am gândit să evadăm, dar, în ciuda faptului că i-am anunțat pe oameni de intențiile noastre, am fost mai întâi urmăriți de câțiva care apoi au strigat celorlalți că mergem pe dealuri.

Deși i-am implorat să se întoarcă la casele lor, cei câțiva s-au transformat în cele din urmă într-un mare cortegiu de oameni care ne urmăreau. Aceștia insistau ca eu să le vorbesc.

Poate vă întrebați de ce erau atât de nerăbdători să mă asculte.

În mod intuitiv, știau că le adresam cuvinte de VIAȚĂ.

Întotdeauna, le arătam activitatea „Tatălui” în jurul lor, iar acest lucru le dădea speranță și îi ajuta să vadă lumea cu o nouă viziune.

Le vorbeam de IUBIRE și ei se simțeau reconfortați.

De aceea le puteam spune, știind că vor înțelege și vor fi de acord cu mine:

‘Veniți la mine, voi care sunteți obosiți și împovărați, și eu vă voi da odihnă. Jugul Meu este ușor și povara Mea este ușoară”.

Ei știau că atunci când rosteam aceste cuvinte, așa cum făceam frecvent, comparam regulile și legile liderilor evrei cu Adevărul pe care îl prezentam oamenilor.

Așa se face că, atunci când am fost rugat de popor să îi învăț, ce puteam să fac decât să mă așez pe o stâncă deasupra lor – și să îi învăț.

Eram hotărât că, dacă veniseră atât de departe pentru a mă asculta, vor auzi ceva ce vor ține minte și despre care vor vorbi, eventual, toată viața lor.

Știam că, în ciuda a tot ceea ce le spusesem despre „Tatăl” și despre „Iubirea Tatălui”, ei încă se temeau de respingerea de către „Dumnezeu”. Deși încercasem să-i ajut să înțeleagă că „Tatăl” despre care vorbeam nu era „Dumnezeul” personalizat pe care îl venerau ei, știam foarte bine că erau confuzi. Deși le spusesem din nou și din nou că „Tatăl” se afla în interiorul lor, ei erau încă îngrijorați că ar putea primi o pedeapsă de sus dacă îmi credeau cuvintele.

Ce ar trebui să-i învăț în acea zi, l-am întrebat pe „Tatăl”? Apoi am observat caprele și oile care se hrăneau pe coasta dealului, sub grija vigilentă a păstorului lor, iar mesajul meu pentru acea zi mi-a intrat în minte. M-am ridicat în picioare și am strigat astfel încât vocea mea să ajungă până în spatele mulțimii:

„Vedeți aceste oi și capre care se hrănesc pe dealuri. Oile sunt într-un loc, iar caprele în altul.

‘Luați în considerare oile. Ele sunt răbdătoare și neagresive unele față de altele, chiar și atunci când sunt strânse și înghesuite într-un colț al țarcului lor. Ele se hrănesc în liniște, nu revendică niciodată terenul care nu este al lor, lăsând pășunea bine păscută, dar fără a o deteriora, permițând ierbii să se refacă după ce au trecut peste ea. Cel mai important este că ascultă vocea păstorului lor. Prin urmare, acesta are grijă de ele. El le conduce spre cele mai bune pășuni și doarme cu ele noaptea, pentru ca ele să nu fie amenințate sau atacate de câini sau de hoți.

‘Uitați-vă la capre, cum se agită și sar peste stânci și se bagă în locuri incomode sau periculoase. Ele sfâșie arbuștii și frunzele copacilor. Sunt niște jefuitoare. Dacă nu ar fi de folos omenirii, nu ar exista alt loc pentru ele decât să fie legate toată ziua sau să fie duse în deșert.

‘Mă uit la voi și știu că printre voi sunt multe oi – și, de asemenea, printre voi sunt multe capre’.

Au fost câteva murmure de furie, dar, în general, oamenii se îmbrânceau in glumă și se agitau cu bunăvoință, arătând „caprele” dintre ei, râzând și dând din cap.

Era bine să-i văd râzând, așa că am continuat.

‘Poți recunoaște oile după casele lor, după modul în care își tratează vecinii și după felul în care sunt privite de toți cei din comunitatea lor. De asemenea, poți să recunoști și caprele – este posibil să aibă mulți prieteni?”. A fost un strigăt puternic din partea mulțimii: „Nu-u-u-u-u-u!”, urmat de multe râsete.

„Oare ciobanul urmărește caprele și are grijă de ele – sau caprele trebuie să aibă grijă de ele însele și să vină singure acasă pentru a fi mulse seara?”.

Din nou mulțimea a râs și a strigat diverse răspunsuri, unele dintre ele foarte amuzante și spirituale.

‘La fel se întâmplă și cu voi? cei care sunteți oi și cei care sunteți capre – sunteți protejați de „Tatăl” dacă sunteți oi, și nu sunteți protejați de „Tatăl” dacă sunteți capre  pentru că vă încăpățânați să vă urmați propriile dorințe în fiecare zi și, eventual, să lăsați în urma voastră o dâră de distrugere. Spuneți-mi – poate „Tatăl” să-i protejeze pe cei care sunt capre?”.

Mulțimea era tăcută, dar asculta cu atenție.

„Veți spune atunci că „Tatăl” este supărat pe capre și nu le va proteja, sau veți spune mai degrabă că, așa cum păstorul are grijă de oile sale și ar avea grijă de capre dacă acestea i-ar permite, „Tatăl” iubește în mod egal oile și caprele, dar este neputincios să le protejeze în mod egal din cauza comportamentului natural al caprelor?”.

‘De asemenea, luați în considerare obiceiurile de hrănire ale oilor și ale caprelor. Oile se mulțumesc să mănânce doar iarbă, pentru care

stomacul lor este perfect conceput, dar capra mănâncă tot ce întâlnește, fără niciun respect pentru constituția sa. La fel se întâmplă și cu oamenii care nu țin cont de ceea ce le va hrăni mintea, întrucât nu au un scop fix sau un scop clar. La fel ca și caprele, ei nu recunosc când hrana mentală este dăunătoare sau îi duce în direcția în care nu ar trebui să meargă în viața lor de zi cu zi sau dacă îi va conduce spre un mit dăunător sau spre o eroare periculoasă.

‘Ei hoinăresc, culegând echivalentul mental al mărăcinilor, pantofilor vechi, bucăților de pânză, frunzelor, ciulinilor, buruienilor, căci le lipsește bunul simț’.

Un om m-a strigat: „Maestre, dacă o persoană care este oaie, face o greșeală și se bagă în necazuri, îl va abandona atunci „Tatăl”?”.

Ca să-i răspund, i-am pus o întrebare: „Ce face păstorul când una dintre oile sale cade într-o groapă, sau se prăbușește într-o prăpastie, sau se prinde în mărăcini? O să vă spun eu. Păstorul își părăsește turma și caută repede oaia dispărută și nu o va lăsa până nu o va aduce în siguranță. La fel este și cu „Tatăl” – nici măcar o oaie nu poate evita să greșească într-un fel sau altul, dar fiți siguri că „Tatăl” răspunde imediat la behăitul ei și o salvează. Iar dacă o capră ar începe să se comporte ca o oaie și să asculte vocea păstorului, atunci și ea va intra sub protecția păstorului și va fi îngrijită la fel ca oile.

‘La fel este și cu voi și cu Împărăția Cerurilor – Împărăția lui ‘Dumnezeu’.

Mai multe voci au strigat, cerându-mi să le spun ce am vrut să spun prin ‘Împărăția lui Dumnezeu’. ‘Ceea ce vă spun nu seamănă cu nimic din ceea ce ați auzit până acum,vreodată, de la vreun profet.

‘Nu încercați să înțelegeți ceea ce vă spun gândindu-vă la ceea ce v-au spus Învățătorii voștri. Aceștia nu pot decât să repete din Scripturi și nu au nicio cunoaștere personală a Împărăției lui Dumnezeu sau a Cerului.

‘Dumnezeu nu este cuprins într-un singur loc, ci este peste tot, așa cum sunt cerurile și aerul de deasupra voastră. ‘Cuvântul Sfânt a vorbit cu adevărat când a spus „În Dumnezeu trăiți, vă mișcați și aveți ființa voastră”.

‘Pentru că Împărăția lui Dumnezeu este deasupra, în jurul și, de asemenea, înăuntrul tău – și tu poți intra în Împărăția lui Dumnezeu’.

Oamenii au strigat nerăbdători: ‘Dar ce este aceasta?

„Este o stare a minții și a inimii care este pe deplin deținută de „Dumnezeu” – „Tatăl” vostru. Când vă aflați în această stare, „Tatăl” este capul corpului vostru și vă conduce tot ceea ce faceți și toată viața voastră. Unii dintre oameni murmurau ‘Cum se poate așa ceva?’

‘Este posibil să fii atât de golit de sine – de dorințe egoiste, dușmănii, mânii, gelozii, lăcomie, răzbunare, încât doar ‘Dumnezeu’ rămâne în control în mintea și inima ta.’

‘Ce se întâmplă atunci?’, a întrebat o femeie.

‘Atunci intri în ‘starea de a fi’ care este ‘dirijată de Dumnezeu’. Este cu totul frumos și glorios. Este iubire, este generozitate, este grija față de ceilalți oameni așa cum ai grijă de tine însuți, este lipsă de judecată, deoarece îi accepți pe ceilalți exact așa cum sunt, știind că și ei sunt copii ai lui ‘Dumnezeu’ și se află în egală măsură în grija ‘Tatălui’. Este fericirea nemăsurată, de nedescris, este bucuria în frumusețea lumii, este viața nelimitată și energia sporită, este sănătatea și este împlinirea tuturor nevoilor tale înainte ca tu să știi măcar că ai o astfel de nevoie’.

‘De ce nu ne spun rabinii aceste lucruri?’, s-au plâns mai multe voci.

‘Pentru că numai eu l-am văzut pe ‘Tatăl’, numai eu știu cum a fost făcută lumea și care sunt legile existenței. Și pentru că știu toate aceste lucruri, nu trebuie decât să veniți la mine și să mă întrebați și vă voi dezvălui tot ceea ce mi-a fost dat. Vă spun cu adevărat – toți aceia dintre voi care cred – și înțeleg – și caută să pună în practică zilnic cuvintele mele – vor fi salvați din necazul pe care îl îndură omenirea. Voi suferiți pentru că nu înțelegeți cum ați fost creați și care sunt adevăratele scopuri pentru care v-ați născut.

‘V-ați născut pentru a fi fiii și moștenitorii ‘Tatălui’, v-ați născut pentru a vă bucura de tot ceea ce este ‘Tatăl’ în Sine și de tot ceea ce vă poate oferi. Dar voi întoarceți spatele întregii glorii a împărăției și încercați să găsiți plăceri în lucrurile pământești. Cât timp veți face acest lucru, nu veți găsi niciodată Împărăția lui Dumnezeu și nici nu veți intra în Împărăția Cerurilor’.

‘Cum vom intra în Împărăție?’

‘V-am spus deja. Intrați în Împărăția Cerurilor atunci când vă regretați ceea ce sunteți în inima și în mintea voastră. Atunci când vă duceți răul la ‘Tatăl’ și îi cereți iertare și vă rugați pentru a primi puterea de a fi curățați de gândurile, cuvintele și faptele voastre rele și, în cele din urmă, scăpați de ele, atunci puteți fi siguri că sunteți pe cale să găsiți Împărăția Cerurilor. După ce ați realizat acest lucru, veți constata că atitudinea voastră față de ceilalți se schimbă, pentru că „Tatăl” își va face Lucrarea Sa de Iubire în voi. Veți fi liberi de lanțurile și chingile dorințelor și faptelor rele care vă legau anterior și vă făceau captivi în lume. Mai mult decât atât, veți descoperi că ‘Tatăl’ vă satisface orice nevoie”.

O femeie a strigat: ‘Am o nevoie chiar în acest moment, Învățătorule, mi-e foame’.

Oamenii au râs, dar apoi mai multe voci s-au alăturat, spunând: „Am stat cu tine multe ore, ne-ai făcut să mergem și să tot mergem,  înainte de a accepta să ne înveți. Noi ți-am arătat că suntem oile cele bune. Nu vrei să ne ajuți și să ne satisfaci foamea?”.

Mi-am dat seama că spuneau adevărul și am simțit o profundă compasiune pentru ei. Mă urmăriseră nu doar pentru vindecare, ci pentru că tânjeau să cunoască Adevărul așa cum îmi fusese dat de „Tatăl”. Le spusesem că „Tatăl” le satisface nevoile. Aceasta ar fi fost o ocazie de a le arăta puterea credinței și Puterea care este „Dumnezeu”. Aveam să le demonstrez că nimic nu este imposibil atunci când crezi cu adevărat așa cum credeam și percepeam eu.

Mi-am chemat ucenicii la mine și le-am spus să afle dacă era cineva printre cei prezenți, care avea mâncare. Au găsit un băiat tânăr cu pâini și pești și mi i-au adus.

M-am retras un pic din mulțime și am contemplat în liniște pâinile și peștii, știind că ei nu erau decât „Puterea Minții lui Dumnezeu”, substanța întregii „materii”, făcută vizibilă.

Știam că „Puterea Minții lui Dumnezeu” era nelimitată și puternic activă în conștiința mea.

Știam că natura ‘Tatălui’ este împlinirea nevoilor.

În timp ce binecuvântam mâncarea, am simțit cum PUTEREA curge pe deplin prin mintea, corpul și mâinile mele și am știut că foamea oamenilor va fi satisfăcută. Nu știam cum se va întâmpla acest lucru, știam doar că așa va fi.

Am luat apoi coșul cu mâncare și le-am spus discipolilor să o distribuie, fiind absolut sigur că toată lumea va avea atâta mâncare cât avea nevoie.

Pe măsură ce pâinea era ruptă și împărțită împreună cu peștii, acestea s-au înmulțit până când toată mulțimea a fost hrănită și satisfăcută. Au rămas câteva coșuri cu resturi.

În acest fel, am demonstrat că:

„materia” – tot ceea ce este vizibil în univers – este mintea/conștiința făcută vizibilă prin vibrația „scânteilor” (pe care știința le numește particule)

schimbările în „vibrația scânteilor”, deci schimbările în „materie”, au loc ca urmare a unei mișcări/imagini puternic dirijate, disciplinate și concentrate în energia minții/conștiinței

atunci când cineva acționează pur și simplu dintr-o „conștiință a iubirii” pentru a realiza binele pentru ceilalți, singurele limite ale „lucrării de iubire a Tatălui” în lume, SUNT LIMITELE pe care mintea omului le stabilește asupra acestei lucrări

astfel de schimbări în „materie” pot avea loc doar atunci când conștiința „omului” este perfect în armonie și unită cu „Conștiința Universală a Tatălui”.

Deși a existat uimire în rândul oamenilor și al discipolilor mei atunci când oamenii au fost hrăniți în acest mod, niciunul dintre ei nu a înțeles cum s-a realizat un astfel de lucru.

Ei nu au putut decât să concluzioneze că acesta a fost cel mai mare miracol pe care l-au văzut vreodată. De asemenea, le-a confirmat credința că Eu eram Fiul lui Dumnezeu.

Într-o altă zi, stăteam sub un copac în față la Betesda, înconjurat de oameni care își aduseseră bolnavii pentru a fi vindecați. Ca întotdeauna, se minunau de întoarcerea la viață și sănătate a acestor oameni și se întrebau cum se puteau face astfel de minuni.

Din nou, am încercat să-i fac să înțeleagă puterea credinței.

În evanghelii, s-a afirmat că am spus că, dacă un om ar avea credință cât un bob de muștar, ar fi capabil să mute munții din loc.

Această afirmație este o interpretare greșită a ceea ce am spus cu adevărat și dezvăluie cât de puțin au înțeles discipolii și evangheliștii mei învățăturile mele atunci când eram pe pământ.

Dacă o persoană ar avea „credință” de mărimea unui bob de muștar – ce înseamnă asta? Cum poți măsura credința într-un astfel de mod?

Credința este credință.

Este o „putere de convingere totală” în minte, care stăpânește mintea și nu poate fi limitată în „mărime”.

Credința, apărută din nevoia ta de a crede în ceva, pentru că o astfel de credință îți va servi scopurilor tale într-un fel sau altul, poate fi puternică și plină de forță, dar niciodată nu poate fi estimată în ‘mărime’!

Credința este chiar și mai puternică. Credința poate fi produsul zvonurilor și al logicii. Pentru că ați auzit ceva și ați fost convins că ceea ce ați auzit sau ați citit este adevărat, dezvoltați o credință profundă în ceea ce ați auzit. Credeți că este adevărat. Credeți într-un mod total, complet, care sfidează orice contradicție.

Le spuneam în mod constant oamenilor: „Credeți că veți primi – și veți primi”.

Cu toate acestea, știam atunci că va fi aproape imposibil ca oamenii să aibă vreodată credința care ar face să se întâmple miracole, deoarece, oricât de mult le-aș explica Adevărul, tot nu vor avea niciodată acea cunoaștere intensă care mi-a fost dată în deșert.

Dar acum, în timp ce relatez, în mică măsură, povestea șederii mele pe pământ în Palestina, o fac cu intenția ca tu, cititorul meu, să începi să percepi și să înțelegi cunoașterea care mi-a fost dată în timpul iluminării mele.

Intenția mea este de a vă oferi cunoaștere. Aflarea informațiilor este atunci când ți se spune ceva, dar nu poți dovedi că este adevărat. Cunoașterea este atunci când ți se spune ceva – sau citești ceva – și, deoarece ceea ce ai auzit sau citit inainte, corespunde în mod logic și realist cu toate cunoștințele aferente deja existente în mintea ta, și poți înțelege și crede în mod realist și logic, – noile informații devin cunoaștere. Știi că ceea ce „știi” acum este ADEVĂRAT. Aveți un sentiment de „convingere”.

Până în acest moment, unii dintre voi au avut credință în ‘Isus Christos’, dar ați fost ca niște copii. Credința voastră a fost parțial oarbă și de acceptare, dar împletită cu multă îndoială. Prin urmare, orice ați avut nevoie să fie făcut pentru voi, ați depins de ‘Isus’ pentru ca lucrarea să fie îndeplinită. De fapt, o mare parte din ceea ce credeți că ați obținut direct de la „Isus” a fost propria voastră „credință în Isus” făcută vizibilă sub forma lucrurilor cerute.

În timp ce această „credință” copilărească este foarte importantă pentru bunăstarea voastră, aceia dintre voi care sunt capabili să avanseze pe calea spirituală spre perfecțiune, trebuie să atingă acum un nivel mai profund de cunoaștere adevărată a relației dintre minte și „materie”. Fără această bază, oamenii vor continua să se zbată în mituri religioase și vor fi blocați în mizeria condiției umane.

Când am fost pe pământ, am vorbit oamenilor despre Adevăr, dar acesta a fost în mod continuu interpretat greșit. Ceea ce am spus cu adevărat cu privire la credință, a fost următorul lucru:

‘Vedeți acest copac mare și minunat. A crescut din cea mai mică sămânță imaginabilă. Vedeți trunchiul vast, ramurile și frunzișul. Toată această creștere enormă a ieșit dintr-o sămânță mică.

‘Cum a apărut un asemenea lucru? De unde a apărut tot lemnul din copac și frunzele care îl împodobesc? Nu este acesta un miracol la fel de mare ca și miracolele pe care le fac pentru voi, zi de zi? Nu este oare creșterea acestui copac tot atât de mult lucrarea ‘Tatălui’ ca și vindecarea care are loc în cazul oamenilor bolnavi?

‘Vă întreb – ce este o sămânță?

Poți să-mi spui? Nu – nu poți. Dar îți voi spune eu.

‘Este o entitate minusculă de ‘cunoaștere a conștiinței’. Este ‘cunoașterea conștiinței’ a ceea ce va deveni. Este un fragment de ‘conștiință’ extras din ‘Conștiința creatoare divină’.

‘Este un fragment de putere mentală extrasă din ‘Puterea mentală a Tatălui’… care, atunci când va fi plantată în pământ și udată de ploaie, va începe să se îmbrace cu ‘materia’ vizibilă care posedă cunoașterea, în adâncul ei. Această cunoaștere este adevărată, este fermă, este puternică și de neclintit. Această cunoaștere de sine încorporată în sămânță, este o convingere în „conștiință”.

‘Toate formele de viață se nasc din această cunoaștere de sine cu un singur punct – o ‘convingere în conștiință’. Această ‘convingere în conștiință’ este ceea ce separă solul și rocile neanimate de tot ceea ce trăiește și crește pe fața pământului. Acolo unde nu există „convingere în conștiință” sau „cunoaștere a identității” nu există creștere. Conștiința din sol și roci rămâne „conștiință” într-o formă latentă.

‘Prin urmare, dacă ați putea crede în ceea ce cereți,

la fel de puternic cum își cunoaște o sămânță de muștar propria identitate,

ați fi capabili să faceți orice ați vrea să faceți.

‘Dacă ai putea purta în mintea ta, o sămânță – planul perfecționat al celor mai sincere țeluri ale tale – și ai ști, dincolo de orice îndoială, că poate crește și se poate împlini perfect, ai vedea această minunată sămânță căpătând o viață proprie care s-ar manifesta în prezent în viața ta.

‘Și ați putea muta cu siguranță munții din viețile voastre – acei munți care vă stau în cale și vă împiedică să realizați tot ceea ce v-ați dori … munți care, în vremuri de nepăsare și gândire rea, au fost creați de voi înșivă.

‘Dacă ați înțelege doar creația și existența, ați putea trăi vieți de libertate totală, de realizări nelimitate și de bucurie transcendentă.

În LUMINA ADEVĂRULUI SPIRITUAL al lui HRISTOS, doctrinele devin lipsite de sens & sunt rapid aruncate din mintea luminată.

‘Căutați să înțelegeți și veți vedea că, încetul cu încetul, înțelegerea va veni la voi.

‘Bateți la ușa universului care vă dă acces la ‘Dumnezeu’ – ‘Conștiința Tatălui Universal’ și, în cele din urmă, veți vedea că ușa se va deschide și veți avea acces la secretele lumii.

‘Doar credeți și veți primi’.

Le-am reamintit, de asemenea, în permanență:

‘Numai cei cu minți și inimi pure vor realiza aceste lucruri mărețe.

‘Cei răi pot înflori pentru o vreme, așa cum au făcut-o regii și armatele pradătoare și alții care acumulează nelegiuirea în mințile lor; li s-a permis să-și facă treaba pentru o vreme, deoarece din rău se va naște și un anumit bine, dar, în cele din urmă, ei eșuează și numele lor este înjurat de restul lumii.

‘De aceea, toți cei care vor să reușească, examinați-vă motivațiile. Dorințele născute doar din dorința egoistă de bogăție sau confort, sfârșesc în cele din urmă prin dezamăgire, boală și moarte’.

Și vă spun vouă, celor care citiți aceste cuvinte – să nu îndrăznească nimeni să nege Adevărul pe care îl spun, până când nu vor parcurge și ei Calea Renunțării de Sine pe care am parcurs-o eu pe Pământ și nu vor ajunge la aceeași unire cu ‘Tatăl’ și la înălțimile cunoașterii și înțelegerii incontestabile pe care le posedam eu. Când veți fi realizat toate acestea, nu veți mai avea nicio dorință de a nega adevărul pe care vi-l spun, dar nu vă veți putea abține să vă alăturați „mie” în a-i învăța pe semenii voștri. Până atunci, păstrați-vă liniștea și nu lăsați pe nimeni să vă cunoască ignoranța.

Cât de des, în întreaga lume, oamenii îmbrățișează bucuroși învățăturile mele ca fiind extrem de moraliste și cele mai perfect formulate îndrumări pentru un comportament bun și o viață de zi cu zi. Cu toate acestea, ei adaugă, rapid, că poveștile despre miracole ar trebui să fie desconsiderate, deoarece astfel de aberații ale legilor naturale ale universului nu sunt posibile.

Acest tip de gândire construiește bariere în calea progresului viitor în dezvoltarea spiritual-științifică de care este capabilă mintea umană.

De fapt, nu am venit pe Pământ pentru a introduce o nouă religie sau un cod moral mai înalt decât cel dat de Moise în cele Zece Porunci. Scopul meu a fost să aduc o nouă percepție a lui „Dumnezeu” ca și Creator și înțelegere a existenței însăși. Din această cunoaștere urma să rezulte un nou mod de viață.

Atitudinea corectă față de misiunea mea pe Pământ, în acest al treilea mileniu, este să recunoaștem că „miracolele” pe care le-am realizat depășesc capacitățile ființei umane medii din acest moment. Cu toate acestea, astfel de „miracole” au fost exemple de ceea ce se poate realiza în viitor, atunci când mințile oamenilor vor fi pe deplin impregnate de adevărata cunoaștere a existenței și, de asemenea, prin credință, meditație și rugăciune, vor fi pe deplin armonizate și impregnate de „Conștiința Universală a Vieții/Iubirii”.

A fost chiar adevărat că am „mers pe apă” atunci când discipolii mei s-au urcat într-o barcă pentru a traversa lacul?

Dacă ați citit relatarea biblică a acestui incident, vă veți aminti că rămăsesem în urma discipolilor mei. Tânjeam după o ocazie de a mă retrage din orice contact uman, de a mă retrage pe dealuri și de a intra din nou într-o meditație profundă pentru a permite conștiinței mele să se contopească în dimensiunea universală a „Conștiinței lui Dumnezeu”.

În timp ce mă aflam în această stare spirituală care transcende conștiința umană, a dispărut orice conștientizare a fizicalității și, în mod extatic, am fost ridicat în Curentul Universal al Vieții și am știut că VIAȚA UNIVERSALĂ era totul, VIAȚA era realitatea ființei mele, și că toate celelalte nu erau decât aparențe schimbătoare temporare ale VIEȚII UNIVERSALE făcute vizibile.

Am ȘTIUT, am simțit, eram VIAȚA ÎNSĂȘI și, pe măsură ce am alunecat dincolo de conștiința pământească în CONȘTIINȚA VIEȚII universale, legile care îmi guvernau ființa fizică au fost transcense și nu se mai aplicau cărnii și sângelui corpului meu uman.

Îmi doream să mă deplasez în această nouă stare transcendentă și m-am trezit plutind în afara peșterii mele. Îmi puteam vedea discipolii pe lac și știam că sunt în primejdie. Fără efort, am plutit pe deal spre țărm și, pe măsură ce am început să reiau contactul cu preocupările mele umane normale – în acest caz, discipolii mei – m-am trezit că mă odihnesc pe ape. Cu toate acestea, mă aflam încă în acea stare în care mi-am dat seama pe deplin că eu, eu însumi, eram VIAȚA individualizată și, prin urmare, corpul meu era însuflețit de PUTEREA VIEȚII care continua să lumineze și să transforme structura atomică a stării mele fizice.

Trebuie să înțelegeți că auzul și gândirea în starea de conștiință umană – și ascensiunea în REALIZAREA TRANSCENDENTĂ a VIEȚII UNIVERSALE, atunci când conștiința personală este retrasă din condiția corporală și fuzionată în întregime în „Conștiința Tatălui Universal”,  aparțin de două dimensiuni complet diferite ale ființei.

Conștiința umană poate primi inspirație de la „Conștiința Tatălui Universal”, dar inspirația primită se amestecă cu condiția umană și este frecvent interpretată greșit, în funcție de stocul de cunoștințe care controlează deja creierul și, prin urmare, procesele mentale în sine. Din nefericire, inspirația pe care o primiți este contaminată și distorsionată de credințele voastre actuale, puternic menținute.

În timp ce STAREA TRANSCENDENTĂ DE PERCEPȚIE și REALIZARE se ridică din condiția fizică, creierul nu mai deține controlul. El nu mai are nicio influență asupra stării de Percepție Transcendentă, care este Adevărul însuși.

Această stare nu mai este controlată sau afectată de credința umană.

Ființa află într-o stare de „Ceea ce este cu adevărat” în spatele manifestării și existenței vizibile, în loc să se afle în dimensiunea umană a „Ceea ce crede că este existența”.

Este în starea de conștiință transcendentă în care „miracolele” nu sunt decât funcționarea normală a Legii universale.

Înainte de a continua cu această relatare a vieții mele pe Pământ, vreau să subliniez din nou că tot ceea ce există în univers este o STARE DE CONȘTIINȚĂ particulară și individualizată, făcută vizibilă.

A trebuit să cobor din actuala mea STARE DE CONȘTIINȚĂ de IUBIRE UNIVERSALĂ, pentru a trăi din nou viața mea pe pământ, care a rămas imprimată de neșters în energia de conștiință a lumii însăși, încă din momentul creației sale.Trebuie să înțelegeți că, atunci când mi-am părăsit corpul în Palestina, am lăsat în urma mea tot ceea ce ține de acea viață.

Îmi îndeplinisem misiunea. Prin urmare, când am murit pe cruce, am fost eliberat, am fost ridicat în LUMINA glorioasă pentru a lua parte la acea LUMINĂ, pentru a fi LUMINA și pentru a mă bucura de LUMINA care este Iubire Universală, Viață, Frumusețe, Armonie, Bucurie și Extaz. TRECEREA ÎNTRE DIFERITELE NIVELURI DE „CONȘTIINȚĂ” nu este o misiune ușoară sau plăcută. Doar pentru că misiunea mea pe pământ nu s-a încheiat atunci când am murit în Palestina, mă întorc acum pentru a vă ajuta să vă pregătiți să intrați într-o nouă eră, o nouă fază a existenței individualizate pe pământ.

Puteți înțelege ce vreau să spun prin „disconfortul acestei întreprinderi” atunci când retrăiți momentele în care v-ați amintit de o tristețe profundă din viața voastră și vă treziți că reacționați cu aproape același grad de tensiune și stres emoțional ca atunci când tristețea a avut loc cu adevărat.

Reflecția asupra suferinței și tristeții din trecut vă va face să vă vină să plângeți. Veți simți o revenire a depresiei și a angoasei inițiale pe măsură ce retrăiți acea perioadă în imaginația voastră. S-ar putea să doriți să vă retrageți de oameni, deoarece „conștiința” voastră a coborât acum din starea anterioară de echilibru fericit și pașnic, pentru a experimenta, din nou, „vibrațiile de conștiință și formele de conștiință joase” pe care le-ați creat în momentul inițial al suferinței voastre.

Schimbarea stărilor de spirit indică o schimbare în energiile conștiinței tale. O ridicare a vibrațiilor de conștiință vă oferă o ridicare fizică, emoțională și mentală, ceea ce vă face să vă simțiți fericiți. O scădere a energiilor de conștiință va deprima funcționarea întregului vostru sistem și veți simți debutul depresiei – sau cel puțin o scădere față de starea de spirit de care vă bucurați anterior.

Vă descriu o realitate a existenței.

Întregul vostru univers manifestă frecvențele diferite de vibrații ale particulelor de energie de conștiință. Pe măsură ce aceste frecvențe urcă sau coboară de la un nivel la altul, structurile vizibile și fizice manifestă niveluri diferite de energie și se produce o schimbare a tiparelor mentale, a emoțiilor și a aspectului.

Coborârea din starea mea de conștiință pentru a reintra în condițiile timpului petrecut pe Pământ, este determinată doar de dragostea mea pentru omenire.

Timp de două mii de ani, „creștinii” au retrăit trauma răstignirii mele.

Unii oameni au experimentat chiar stigmatul, care nu este altceva decât un răspuns isteric și morbid emoțional la ceea ce ei cred că am îndurat. Oamenii au ajuns la un nivel emoțional asemănător cu delirul, în timp ce își imaginau chinul suferințelor mele înainte de moarte. Recunoștința lor emoțională pentru ceea ce am îndurat, îi face să intre într-o stare de suferință fizică. Vă scriu aceste rânduri în Vinerea Mare și am venit special pentru a vă vorbi despre răstignirea mea și pentru a vă spune că trebuie să renunțați la toate dramele asociate cu amintirea acestei zile.

Am murit – și asta a fost, pentru mine, o eliberare minunată.

Este timpul ca oamenii să se trezească din visul lor lung, foarte lung și să ajungă să înțeleagă existența așa cum este ea cu adevărat – și adevărul privind răstignirea mea, care a fost ascuns până în acest moment.

În Vinerea Mare, an de an, de-a lungul secolelor, ați creat în întreaga lume o „stare de conștiință a ființei” contaminată și traumatizantă, la fel de departe de dimensiunea spirituală a CONȘTIINȚEI CREATIVE UNIVERSALE precum iadul este îndepărtat de rai.

Acum, că am ales să retrăiesc viața mea pe Pământ în persoana lui „Isus” prin mintea celui care primește cuvintele mele, pentru a ajuta lumea să treacă la o nouă fază de dezvoltare spirituală/mentală, îi rog pe cei care pot primi cuvintele mele să renunțe la această practică de a rememora moartea mea și de a exercita „auto-negarea” fizică în timpul perioadei voastre de post, pentru a comemora cele 40 de zile petrecute de mine în deșert. După cum trebuie să vă dați seama din această narațiune, timpul petrecut de mine în deșert a fost unul de mare bucurie și binecuvântare a spiritului.

Multe evenimente de mare însemnătate spirituală au avut loc chiar înainte de moartea mea, care sunt exemple excelente ale marilor Legi Cosmice în acțiune în cadrul dimensiunii voastre de existență. Vă fac acum o scurtă relatare a acestor evenimente importante, deoarece scopul meu este de a vă ilumina complet mințile – de a vă oferi cunoștințe dincolo de orice cunoaștere primită până acum de orice altă persoană din universul vostru.

Când am început să-mi pregătesc discipolii pentru apropierea morții mele, a fost o sarcină extrem de dificilă. Ei abia își puteau stăpâni șocul și uimirea. Gândul că voi fi răstignit ca un infractor obișnuit era respingător dincolo de cuvinte și nici nu doreau să mă piardă din mijlocul lor. Îi chemasem să mă urmeze și să lase în urmă vieți care fuseseră destul de prospere. Își părăsiseră familiile și casele pentru a-și reconstrui viețile în jurul meu și al lucrării mele. Se mândriseră cu progresul meu prin orașe. Au fost dispuși să se asocieze cu mine și să fie cunoscuți ca discipoli ai mei, în ciuda respingerii și a criticilor aspre ale liderilor lor religioși. Mai mult decât atât, mă iubeau și mă respectau, atât pentru modul în care îmi trăiam propriile învățături, cât și pentru felul în care vindecasem cu compasiune atâția oameni și le aduceam alinare în viețile lor nefericite. Ei credeau cu adevărat că eram Fiul lui Dumnezeu. Cum ar fi putut Fiul lui Dumnezeu să ajungă pe cruce, se întrebau ei între ei. Groaza lor creștea cu fiecare întrebare. Era de neconceput. Simțeau că un gol imens se deschidea în fața lor – un gol în viețile lor și un crater uriaș în pământul pe care pășeau și o întindere vastă de instabilitate și lipsă de scop în ei înșiși. Ceea ce le-am spus despre viitoarea mea răstignire nu îndrăzneau să contemple. Un astfel de eveniment ar fi distrus tot ceea ce crezuseră din toată inima lor.

În consecință, discipolii mei s-au împotrivit cu voce tare și cu volubilitate la ceea ce încercam să le spun și au afirmat din nou și din nou că un astfel de lucru nu se putea intâmpla niciodată. Când am rămas ferm în fața negărilor lor încăpățânate, au fost în cele din urmă forțați să își liniștească argumentele și să accepte în exterior că un astfel de lucru ar putea fi posibil. Le-am spus că, după moartea mea, mă vor revedea și că mă așteptam ca ei să continue munca pe care o începusem.

Durerea și argumentarea pe care le-am stârnit în rândul discipolilor mei m-au afectat și pe mine, profund. Nu a fost o sarcină ușoară să merg la Ierusalim, unde mă aștepta soarta mea. Mai mult decât orice, mă întrebam cum voi fi la înălțimea acestei mari provocări a rezistenței mele. Aș fi capabil să transcend condiția fizică și să intru în Conștiința Tatălui Universal și să rămân acolo până la moarte? Uneori, eram profund speriat de această încercare, dar nu îndrăzneam să le dezvălui această teamă discipolilor mei.

Prin urmare, am început ultima mea călătorie spre Ierusalim cu sentimente puternic amestecate. Pe de o parte, eram obosit să vindec, să vorbesc și să învăț oameni care ascultau cu gura deschisă și nu înțelegeau cu adevărat nimic din ceea ce încercam să le spun.

Credeam că cunoștințele mele le vor permite oamenilor să iasă din mizerie și, cel puțin, să ia contact cu „Tatăl” și să aibă o privire asupra „împărăției cerurilor”.

Nici măcar în rândul discipolilor mei nu existau dovezi ale unei astfel de treziri spirituale.

Dezamăgirea și sentimentul de eșec m-au făcut să mă bucur că trec de la viața pământească la existența glorioasă, care știam că mă așteaptă după moarte.

În același timp, mă întrebam cum voi putea îndura durerea crucificării.

De-a lungul misiunii mele, am trăit într-o stare de spirit mai mult sau mai puțin constantă de pace – adesea exaltată -, cu gândurile mele concentrate asupra „Conștiinței Iubirii Tatălui”, autorul întregii ființe, știind că nu trebuia decât să cer și ceea ce ceream se va manifesta rapid.

Îmi voi putea oare păstra calmul, atunci când voi fi adus în fața Consiliului, când voi fi condus la răstignire, când voi fi bătut în cuie pe cruce cu greutatea mea atârnând în mâini?

Pentru că acum cedam îndoielilor și temerilor, nivelul normal al frecvențelor conștiinței mele scădea. Ele mă duceau în jos, în frecvențele conștiinței din planul pământesc. Devenisem din nou pradă vechii mele agresivități, îndemnându-mă la acțiuni nerezonabile pe care nu le-aș fi avut în vedere mai devreme, când mă aflam în fosta mea stare de armonie totală cu „Conștiința Iubirii Tatălui”. Îndoielile și conflictele mele s-au exteriorizat în viața mea sub forma unor emoții și impulsuri umane care contraveneau Legii cosmice a Iubirii.

Mai întâi, a fost episodul cu smochinul. Mi-era foame și m-am dus la copac fără să mă aștept cu adevărat să găsesc fructe, deoarece nu era sezonul potrivit pentru smochine. Când căutarea mea a fost „fără rod”, am blestemat smochinul. Douăzeci și patru de ore mai târziu, acesta era uscat până la rădăcini.

A fost o experiență șocantă. A fost prima dată când cuvintele mele au provocat rău la ceva. Cu toate acestea, a demonstrat clar, pentru discipolii mei, puterea GÂNDULUI pentru bine sau rău. Le-a arătat că, cu cât o persoană este mai evoluată din punct de vedere spiritual, cu atât mai mare este impactul cuvintelor sale asupra mediului înconjurător.

Am profitat de ocazie pentru a le arăta discipolilor mei că mă comportasem fără să gândesc, așa cum face un bărbat sau o femeie obișnuită care – atunci când are așteptări mari – nu poate obține ceea ce își dorește.

De obicei, reacționează cu furie, lacrimi, ostilitate și chiar cu cuvinte tăioase care pot sau nu să echivaleze cu un fel de „rea-voință” sau blestemare a persoanei care le-a refuzat dorința inimii lor. Acum văzuseră cu ochii lor ce făcuse blestemul meu asupra smochinului.

Acum ar trebui să fie capabili să înțeleagă că, deși o convingere puternică ar putea aduce tot ceea ce își doresc și își imaginează, ei trebuie să fie, de asemenea, în permanență conștienți de propria lor stare mental-emoțională. Ei nu trebuie să nutrească resentimente față de alții, ci trebuie să ierte rapid, altfel ar putea face mult rău celor pe care îi dușmănesc… daune care li se vor întoarce, la momentul potrivit, ca recoltă a semănatului lor.

În plus, așa cum seamănă cineva, așa culege. Știam că ceea ce făcusem smochinului se va întoarce inevitabil la mine, într-o formă sau alta.

Mi-am dus discipolii la Templu. Trecuseră mulți ani de când nu mai fusesem acolo și știam că vizita mea va servi la declanșarea evenimentelor care vor duce la răstignirea mea. Unii dintre oameni m-au recunoscut și, ca răspuns la cererile lor, am început să-i învăț. Tot mai mulți oameni s-au adunat și s-au înghesuit la cămătarii de bani care au început să se plângă. Strigătele și plângerile lor puternice mi-au întrerupt șirul gândurilor în timp ce predam.

Dintr-o dată, mânia mea s-a stârnit. Aici erau oameni adunați cu seriozitate în jurul meu, care doreau să audă cuvintele VIEȚII pe care în curând nu le voi mai putea rosti, iar acolo erau cămătarii care își câștigau existența vânzând animale pentru sacrificii care nu le aduceau oamenilor niciun folos. Acești vânzători nu făceau decât să-i aducă pe oameni în datorii și mizerie. Am simțit că mi se urcă sângele la cap și am răsturnat mesele, împrăștiind banii lor, și i-am alungat din Templu pe oamenii aceștia, care aveau bani in loc de inimă.

Acum a fost o mare agitație de strigăte și țipete. Unii oameni se înghesuiau să adune banii. Cămătarii strigau blesteme asupra capului meu, denunțându-mă ca fiind rău, ca unul care făcea lucrarea lui Belzebut și a o mie de alți diavoli. Preoții și fariseii și toți cei care acordau o mare importanță jertfelor din Templu, au alergat împreună pentru a afla cauza zgomotului și a confuziei.

Auzind povestea cămătarilor, au fost atât de indignați de acțiunile mele, încât s-au lansat în condamnări zgomotoase la adresa mea și în lamentări pentru a-i impresiona pe preoți, fiecare dintre ei protestând mai tare decât vecinii lor pentru a-și demonstra groaza față de ceea ce făcusem. Așa ceva nu se mai văzuse niciodată în Templu.

Chiar și cei care mă ascultaseră până atunci erau acum tulburați de acțiunea mea și se întrebau ce fel de om aș putea fi.

Stăteau aproape unul de altul, urmărind desfășurarea, când au fost observați și abordați de preoți și farisei care i-au convins că încercam să distrug tot ceea ce crezuseră, predicând un „Dumnezeu” fals, cu totul diferit de tot ceea ce auziseră vreodată în sinagogile lor. Preoții au transmis oamenilor propria lor furie indignată și i-au convins că păcatul meu îi va contamina și pe ei dacă vor continua să-mi asculte nebunia.

Treptat, poporul a fost convins că eu eram o influență malefică și care trebuia îndepărtată înainte de a tulbura pacea țării și de a atrage mânia guvernatorului roman asupra întregii țări a Palestinei.

Ucenicii mei, rușinați de ceea ce făcusem, au părăsit în liniște locul faptei și s-au ascuns printre alei, la o oarecare distanță de Templu. Când s-au întors la mine mai târziu, au arătat clar că și ei au fost aspru încercați de acțiunile mele. Se întrebau dacă nu cumva îmi pierdusem mințile, dacă nu cumva înnebunisem, proorocindu-mi moartea și făcând apoi tocmai acele lucruri care probabil că ar fi fost cauza acesteia.

În acel moment, Iuda, care nu se lepădase niciodată complet de credința sa evreiască, a început să se îndoiască dacă, până la urmă, eu eram Mesia. Trei ani îi învățasem pe oameni și nu se diminuase dominația romană. Trei ani și oamenii nu erau mai aproape de fericirea pe care le-o promisesem. Și acum se părea că eram pe cale să devin un perturbator al păcii – aducând mânia Romei asupra capetelor lor.

Iuda a auzit că Marele Preot evreu voia să scape de mine și astfel și-a oferit serviciile pentru a identifica persoana mea atunci când i se va cere acest lucru.

Când a venit timpul să mănânc Paștele cu discipolii mei, am aranjat să îl mâncăm cu toții împreună într-o sală mare de cină. Știam că va fi ultima dată când voi mânca orice fel de mâncare pe pământ. Nu vreau să mă întorc adânc în conștiința acelei nopți.

Am simțit o mare tristețe că îmi părăsesc discipolii care m-au slujit atât de bine. Odată cu tristețea mea a venit și o revenire a tuturor temerilor și conflictelor mele. Am avut momente de autocompătimire emoțională profundă. Simțeam că nimeni nu înțelegea tot ceea ce încercasem să fac pentru poporul meu și sacrificiul pe care eram pregătit să îl fac pentru ei.

Ioan făcea o relatare vie a poveștii ultimei nopți petrecute de israeliți în Egipt înainte de a fugi în deșert. El a vorbit despre instrucțiunile lui Moise către capul fiecărei familii de a ucide un miel nepătat, de a-l găti într-un anumit mod și de a mânji sângele acestuia pe stâlpii ușilor tuturor locuințelor israelite, pentru că, în acea noapte, îngerii aveau să vină și să măcelărească toți copiii întâi născuți ai egiptenilor și animalele lor. Cu mare poftă, el și-a amintit de strigătul pe care l-au făcut egiptenii când s-au trezit să găsească primul născut însângerat în fiecare casă. Nici unul nu a fost cruțat.

A fost genul de poveste oribilă pe care am respins-o ca neavând nici o valoare pentru oricine caută un Adevăr spiritual mai înalt. M-am întrebat cât de mult înțeleseseră cu adevărat discipolii mei atunci când le vorbeam despre „Tatăl lor Ceresc” și despre dragostea Lui pentru întreaga omenire. Cum puteau ei să savureze gândul că „îngerii” îl ucideau pe primul născut egiptean, când eu le spusesem clar că „Dumnezeu”, „Tatăl”, era Iubire.

Dar evreii fuseseră întotdeauna preocupați de vărsarea de sânge pentru a-și ispăși păcatele.

Chiar și Avraam, fondatorul națiunii israelite, fusese convins că trebuie să-și ia singurul fiu în deșert, să-l omoare și să-l ofere ca jertfă lui Dumnezeu.

Un gând păgân și revoltător!

M-am gândit la sacrificiile de animale din Templu. Iubind toate lucrurile sălbatice ale creației așa cum le iubeam eu, această practiă era o infiorătoare pentru mine. Și acum eram pe cale să fiu executat pentru că îndrăznisem să spun cuvintele Adevărului. Și când mă gândeam cât de puțin reușisem să transmit cunoștințele mele, mă întrebam de ce fusesem trimis într-o astfel de misiune!

Am simțit un spasm momentan de resentiment și furie pătrunzând in sentimentele mele obișnuite de dragoste pentru acești oameni.

Cu un oarecare cinism, m-am întrebat ce semn eficient de amintire aș putea să le las, pentru a le readuce în minte toate învățăturile mele atunci când nu voi mai fi cu ei. Dacă puteau să uite atât de repede toate învățăturile mele despre „dragostea Tatălui” și să se bucure de povestea oribilă a Paștelui, în timp ce eu eram încă în încăpere cu ei – cât de mult își vor aminti atunci când voi fi murit ca un „infractor” pe cruce, care era cea mai josnică dintre morți?

Atunci mi-a venit ideea că, din moment ce erau atât de impresionați de „vărsarea de sânge”, le-aș da sânge ca să-și amintească de mine!

Cu aceste reflecții ironice, am luat o pâine, am frânt-o, am dat-o discipolilor mei și le-am spus să o mănânce. Am asemănat frângerea pâinii cu viitoarea frângere a trupului meu și le-am cerut să repete această „frângere a pâinii” ca mijloc de aducere aminte de sacrificiul trupului meu pentru a le aduce ADEVĂRUL – Adevărul despre Dumnezeu și Adevărul despre viață, Adevărul despre iubire.

Dându-și seama că eram într-o dispoziție ciudată, s-au oprit din mâncat, au ascultat, au luat pâinea și au mâncat-o în tăcere.

Apoi, am luat paharul cu vin și l-am împărțit, spunându-le că fiecare trebuie să bea din el, căci era un simbol al sângelui meu care urma să fie vărsat în curând pentru că îndrăznisem să le aduc Adevărul Existenței.

Am văzut că tăișul din vocea mea ajunsese la unii dintre ei. Sobru, fiecare a luat câte o înghițitură și apoi a dat paharul vecinului său. Dar, cu toate acestea, nu au spus nimic. Simțeau că vorbesc serios și că nu voi mai tolera nicio discuție.

Atunci le-am spus că un anumit om dintre ei mă va trăda.

(În particular, îi înțelegeam motivele și știam că el era o parte necesară a viitoarei succesiuni de evenimente. El nu făcea decât să joace un rol pe care natura sa îl îndemna să îl joace. Știam că va suferi foarte mult și am simțit compasiune pentru el. Dar aceste gânduri le-am păstrat pentru mine).

Când am menționat că unul dintre ei mă va trăda și i-am spus lui Iuda să plece și să facă repede ceea ce avea de făcut, discipolii au prins viață, întrebându-se dacă nu cumva aceasta era într-adevăr ultima lor masă cu mine.

Acum a existat o mare suferință emoțională, întrebări, chiar și recriminări pentru că i-am condus într-o astfel de capcană. Din nou, se întrebau ce vor face cu viețile lor după ce voi fi plecat. S-au întrebat ce fel de poziție ar avea în comunitate dacă aș fi fost răstignit. Ar fi un obiect de batjocură, argumentau ei. Nimeni nu ar mai crede un cuvânt din ceea ce au spus.

Profund întristat de răspunsul lor egocentric la situația mea, i-am asigurat că nu au de ce să se teamă pentru siguranța lor. Ei mă vor abandona și nu vor avea nicio legătură cu răstignirea mea. După moartea mea, le-am sugerat să se împrăștie și să se întoarcă în Galileea.

Acest lucru l-a atins profund pe Petru și a reacționat, negând cu vehemență că m-ar fi abandonat vreodată – dar bineînțeles că a făcut-o.

Toată dragostea pe care o simțisem pentru semenii mei, tot ceea ce îmi doream să realizez pentru ei – în acest moment de nevoie a mea – se lovea încă de neînțelegere, chiar de rezistență. Singura lor preocupare era ce se va întâmpla cu ei. Nu a existat niciun cuvânt de bunătate, nicio ofertă de ajutor, nicio preocupare pentru viitorul meu calvar.

Cât de dură era inima umană, m-am gândit. Câte secole obositoare vor trece până când omenirea va fi capabilă să treacă dincolo de propria rană și durere pentru a simți măcar o licărire de iubire și compasiune pentru alți nefericiți aflați într-o situație mai rea decât a lor?

Și astfel – deși profund dezamăgit – chiar rănit – de reacțiile lor egoiste, i-am înțeles și am încercat să le dau discipolilor mei curajul de a înfrunta viitorul și i-am asigurat că voi fi mereu cu ei, chiar și atunci când voi fi ascuns de ochii lor.

Lucrarea pe care o începusem va fi continuată din viața de dincolo. Nu îi voi lăsa singuri. Ei îmi vor cunoaște și îmi vor simți prezența, iar acest lucru le va fi o mângâiere.

Le-am spus să se agațe de amintirile legate de timpul petrecut de mine cu ei. I-am avertizat că vor fi mulți care vor continua în cunoștințele pe care le dădusem, dar vor fi și persoane din afară care vor căuta să adauge vocea tradiției și a rațiunii la învățăturile mele. Cuvintele mele vor fi atât de distorsionate încât, în cele din urmă, nu vor mai dezvălui Adevărul original pe care îl adusesem lumii.

Când le-am spus că acest lucru se va întâmpla, au fost supărați – chiar panicați. Am fost ușurat să văd că, până la urmă, învățăturile mele nu fuseseră în zadar – nu intraseră în urechi total surde. Mi-au cerut să le spun mai multe – dar am ridicat mâinile și am spus că asta era tot ce puteam spune.

În acest moment, am simțit că am spus tot ce am vrut să spun cât timp am fost pe pământ, că discursul meu cu oamenii fusese împlinit. Tot ceea ce îmi doream foarte, foarte mult era să mă retrag în tăcere și să găsesc pacea și mângâierea în contactul meu cu „Tatăl”.

Am părăsit sala de cină și am mers pe Muntele Măslinilor, dar starea de spirit a ucenicilor mei era una de conflict interior, teamă și îndoială. Cei mai mulți dintre ei au plecat pentru a se alătura familiilor și prietenilor lor care încă își sărbătoreau propriul Paște.

În grădină, era o stâncă specială, în formă de peșteră mică. Îmi plăcea să mă adăpostesc în ea de vânt. Așa că m-am așezat, am meditat și m-am rugat, căutând o cale spre armonia beatifică de care mă bucurasem în trecut. Știam că atunci când mă voi pune în acord cu „Iubirea Tatălui”, temerile mele se vor dizolva și voi fi din nou într-o stare de încredere totală și absolut pașnică. Pe măsură ce simțeam Puterea Iubirii cum se mișcă în mine și îmi posedă conștiința umană, la fel și puterea de a îndura ceea ce mă aștepta, îmi umplea inima. Aș fi fost capabil să rămân în interiorul Iubirii și să dăruiesc Iubirea celorlalți până la sfârșit.

Și așa a fost.

Nici măcar nu voi încerca să reintru în starea de suferință și răstignire. Nu are nicio relevanță.

Când în cele din urmă am murit pe cruce și spiritul meu s-a retras din trupul meu torturat, am fost ridicat în LUMINA inefabilă și radiantă. Am fost învăluit în căldura și confortul IUBIRII, așa cum nu mai experimentasem niciodată. Am avut o senzație de laudă învăluitoare, o puternică asigurare a lucrului bine făcut, o forță în puterea universală de a continua lucrarea și o bucurie și un extaz care depășesc cu mult orice poate cunoaște vreodată condiția pământească. M-am mutat într-un mod de viață nou și minunat de frumos, dar am coborât totuși în conștiință pentru a rămâne în contact cu oamenii pe care îi lăsasem în urmă. Am putut să mă arăt celor care erau suficient de sensibili pentru a mă putea vedea. Cu toate acestea, povestea lui Toma care ar fi dorit să pună degetul pe rănile mele este un nonsens.

Discipolii mei nu știau că am aranjat în secret cu Iosif din Aremathea să-mi ducă trupul în mormântul său nefolosit după moartea mea, unde îl va unge conform obiceiului înainte de apusul soarelui. Apoi, după ce se întunecase și toată lumea din Ierusalim respecta Sabatul, ajutat de doi servitori de încredere călare, el avea să-mi ducă trupul în secret, pe timpul nopții, și pe căi nevăzute în timpul zilei, pe o coastă de munte în afara Nazaretului, în Galileea. Acolo, ajutat în continuare de familia mea, dacă ar fi urmat indicațiile mele, ar fi găsit o peșteră mică și ascunsă, care îmi oferise adăpost împotriva furtunilor și un refugiu împotriva oamenilor când eram tânăr, nefericit și rebel, și în dezacord cu lumea. Joseph a promis că va găsi peștera după o hartă pe care i-o dădusem și că mă va lăsa acolo după ce va continua îmbălsămarea. Urma să zideasca intrarea mică pentru a o bloca temeinic de intruși. Acolo, trupul meu s-a odihnit, liber de molestare.

S-a spus despre mine că „trupul meu a înviat din morți”. Ce absurditate inventată de mințile pământești care nu reușeau să explice în mod satisfăcător moartea mea ca infractor pe cruce!

Ce nevoie aș fi avut de un corp pământesc pentru a-mi continua existența în dimensiunea următoare?

Cum a putut persista un mit atât de ridicol de-a lungul secolelor? A fost o măsură a lipsei de înțelegere a „creștinilor” faptul că au acceptat orbește o astfel de dogmă până în prezent.

Gândiți-vă cu atenție la acest lucru. După ce am fost eliberat dintr-un corp pământesc și după ce am experimentat beatitudinea și extazul glorios al trecerii într-o dimensiune superioară de CONȘTIINȚĂ UNIVERSALĂ, de ce aș fi vrut să mă întorc în dimensiunea pământească pentru a intra din nou în corpul meu? La ce mi-ar fi de folos în lumea voastră sau în lumea mea? În timp ce „substanța fizică” a corpului meu ar putea fi spiritualizată atunci când ar fi perfect armonizată cu „Conștiința Iubirii Tatălui” în timp ce încă mai trăiesc pe pământ, nu ar fi corpul meu un obstacol și un impediment pentru călătoriile mele ulterioare în cele mai înalte Regate Spirituale?

Lucrurile vizibile nu sunt decât o manifestare a unor frecvențe specifice de vibrație în conștiință, care produc o „STRĂLUCIRE A SCÂNTEILOR (SAU PARTICULELOR)”, dând o aparență de „materie” solidă.

Fiecare substanță vizibilă posedă propria sa frecvență vibrațională unică. O schimbare a frecvenței de vibrație produce o schimbare a aspectului „materiei”. Pe măsură ce energiile conștiinței se schimbă, se schimbă și aparențele „materiei”.

Prin urmare, a fost posibil pentru mine să mă concentrez și să-mi cobor frecvențele de conștiință până în punctul în care forma mea a devenit vizibilă pentru ochiul uman. M-am putut întoarce la discipolii mei și am putut fi văzut de ei. Și așa am făcut. I-am iubit mai mult decât oricând înainte și le datoram atât de mult confort și sprijin cât am putut să le ofer după moartea mea. Nu numai atât, era necesar să-mi îndrept propria putere către mințile lor pentru a le da impulsul și curajul de a continua munca pe care o începusem.

Cu toate acestea, vreau să știți că „conștiința individualizată” care a urcat în frecvențe vibraționale până la înseși portalurile Dimensiunii Creatoare Universale, devine LUMINA INDIVIDUALIZATĂ, o CONȘTIINȚĂ INDIVIDUALIZATĂ care nu are nevoie de un corp în care să se exprime și să se bucure de tot ceea ce CONȘTIINȚA GLORIOASĂ poate concepe în cele mai înalte REALITAȚI SPIRITUALE. Este o stare supremă și extatică a ființei care nu are niciuna dintre nevoile, dorințele, impulsurile pe care le experimentează cei care nu au urcat pe deplin la înălțime, dincolo și deasupra ego-ului.

În timp ce trăiți pe pământ, mințile voastre rămân ancorate în anumiți parametri de frecvențe vibraționale, încarcerate în corpuri care au propriile lor nevoi. Dacă conștiința voastră s-ar înălța cu adevărat dincolo de acești parametri, sinele vostru pământesc ar dispărea. Atunci când am fost prins într-un corp, am fost, de asemenea, în mare parte limitat la acești parametri de frecvențe vibraționale și de conștiință.

Mai mult, doar imaginația nu se poate înălța mai mult decât experiențele tale anterioare și, prin urmare, ești limitat la trecutul tău, pe care îl proiectezi în viitor.

Cu toate acestea – încetul cu încetul – veți fi conduși de acele minți care sunt suficient de sensibile pentru a accesa dimensiunile spirituale superioare și care pot astfel să depășească limitele conștiinței voastre actuale. Ele vor înregistra pentru voi acele experiențe minunate și stări de ființă dincolo de ale voastre, la care voi înșivă veți putea apoi să aspirați. În acest fel, înaintați pe niveluri sau trepte de dezvoltare spirituală.

Fiecare pas vă aduce o viziune mai înaltă a ceea ce poate fi realizat și din această viziune formulați un nou obiectiv. Cu acest țel mereu în fața voastră, lucrați pentru a vă curăța de influența contaminantă a impulsurilor de „atracție-respingere” ale existenței voastre pământești.

Pas cu pas vă transcendeți ego-ul.

Când vă transcendeți ego-ul și acesta moare în conștiința voastră, sunteți  abundent de vii în „Conștiința Iubirii Tatălui” și găsiți realitatea împărăției cerurilor în viețile voastre, în voi înșivă și în mediul vostru.

Pentru a vă permite să atingeți aceste culmi ale iubirii, bucuriei, armoniei și extazului, am trăit, am lucrat și am murit în Palestina și am venit la voi acum prin aceste Scrisori.

Nu lăsați ca munca mea să fie în zadar și această a doua oară. Pe măsură ce citiți aceste pagini, căutați, meditați și vă rugați pentru inspirație, veți ajunge să simțiți răspunsul „Tatălui” și, dacă ascultați în fiecare zi cu atenție, veți auzi Vocea „Tatălui”.

Această Voce este mereu cu voi. Demontați barierele create de voința proprie. Deschideți-vă pentru a primi forță, putere, inspirație și iubire direct de la ‘Conștiința Iubirii Tatălui’.

Citiți și recitiți aceste Scrisori pentru ca ele să fie în cele din urmă absorbite în conștiința voastră. Pe măsură ce veți face acest lucru, veți călători spre LUMINĂ și veți radia LUMINĂ către ceilalți. O astfel de LUMINĂ nu este doar „lumină”, așa cum este electricitatea, ci este însăși natura CONȘTIINȚEI UNIVERSALE pe care v-am descris-o în Scrisoarea 1.

Prin urmare, pe măsură ce radiați LUMINA, veți radia iubire necondiționată. Veți promova creșterea și dezvoltarea spirituală a oricărei alte entități vii. Veți tânji să hrăniți și să îngrijiți, veți lucra pentru a promova protecția, vindecarea și educația. Veți tânji să ajutați la stabilirea unei legi și a unei ordini iubitoare, în care toți vor putea trăi armonios, cu succes și prosperitate.

Veți fi în Împărăția Cerurilor.

În același timp, să nu vă faceți iluzii.

Pe măsură ce se vor lua măsuri pentru a introduce aceste Scrisori în lumea exterioară, vor exista exact aceleași recriminări, aceleași condamnări, aceleași discuții despre Satana, despre diavol, ca atunci când am predat pentru prima dată în Palestina. Îndrăzniți, rugați-vă pentru curaj. Cei care vor rezista până la sfârșit se vor ridica deasupra tulburărilor și violenței și se vor odihni în pacea și bucuria Împărăției

(Deoarece aceste Scrisori vă poartă într-o dimensiune spiritual-mentală care transcende planul uman al activităților și preocupărilor, ele vor fi absorbite mai bine dacă vor fi precedate de un timp de liniște și relaxare. Liniștiți-vă mintea, dacă este posibil, intrând într-o stare de liniște interioară a gândurilor. Numai atunci când vă aflați în această stare de receptivitate totală, aceste Scrisori vor pătrunde cu realitatea lor în gândirea voastră umană).