2. Impulsurile fundamentale ale existenței și conștiinței umane

Deoarece am deviat, trebuie să repet acum: Nu puteți scăpa de cele mai fundamentale Legi ale Existenței în ceea ce privește gândirea și sentimentele voastre – semănatul și seceratul – așa cum nu puteți scăpa de legile electromagnetismului în lumea voastră materială, deoarece electromagnetismul este IMPULSUL care produce Legea semănatului și seceratului, la fel cum electromagnetismul produce forma în cadrul câmpului fundamental al particulelor de energie.

Prin urmare, nu este posibil să continuați să credeți în dogma creștină și să încercați, de asemenea, să urmați aceste Scrisori, deoarece dogmele, referitoare la „mântuirea prin moartea mea pe cruce”, la Trinitate, la învierea fizică din morți și la utilizarea tămâiei și a formelor de rugăciune stabilite, sunt eronate, iar faptele care vă sunt prezentate acum în aceste Scrisori sunt Adevărul. Dogma și ornamentele sacramentale sunt, ceea ce ați numi „piste roșii”, pentru a vă câștiga atenția și loalitatea, dar care ascund Adevărul învățăturilor mele.

Prin urmare, aceste Scrisori trebuiau să fie scrise.

Singurul mod în care puteam ajunge la lume în acest moment, când este pregătită să intre într-o nouă eră mental-emoțională, era să folosesc o minte receptivă, ascultătoare și deprogramată, care să primească instrucțiunile și să facă munca manuală în locul meu.

Aceste Scrisori oferă singurele mijloace adevărate prin care oamenii vor găsi calea către dimensiunea spirituală, în care toate erorile umane se estompează și rămâne doar Iubirea.

Orice altceva care ar putea fi spus este raționalizare și motivare pur umană – iar acestea nu sunt ADEVĂRUL.

Oamenii caută noi căi de rezolvare a vechilor probleme, în special în America, dar până când nu vor înțelege adevărata natură a VIEȚII, a ego-ului și a Legilor Existenței, nu vor face decât să întărească atracția „ego-ului” și durerea lor va continua.

Amintiți-vă, așa cum consemnez pentru voi în paginile următoare, simplul Adevăr pe care l-am rostit acum două milenii, acest Adevăr rămâne constant și consecvent.

Prin urmare, este posibil doar să vă aprofundați înțelegerea Adevărului, nu să îl modificați.

V-ați dat seama, pe măsură ce ați citit primele două Scrisori, că tot ceea ce am vorbit poporului din Palestina a fost rezultatul direct al faptului că am perceput „realitatea existenței” în deșert – și anume, că nimic nu era solid?

Îți amintești că, în starea mea transcendentă, când priveam rocile, nisipul, munții, apa de sub mine din Marea Moartă, toate păreau a fi ca o „strălucire de mici scântei”?

Stâncile, nisipul, munții, apa se deosebeau unele de altele, doar prin diferența de intensitate a „strălucirii scânteilor” și prin densitatea aparentă a acestor scântei din interiorul strălucirii.

Nu există nicio altă modalitate prin care să pot descrie ceea ce am văzut când eram pe Pământ sau să transmit faptele referitoare la adevărata substanță a „materiei” și la structura și construcția aparent solidă a lumii voastre.

În limbajul modern, probabil că numiți „strălucirea scânteilor”, o vibrație de particule.

Poate că ați putea combina cei doi termeni și ați putea descrie cea mai fundamentală „realitate” vizibilă, ca o „strălucire de particule”. Acest lucru transmite sensul „strălucirii de lumină” în care am văzut particulele dansând. După ce am spus toate cele de mai sus ca introducere la relatarea activităților mele din Palestina, permiteți-mi să vă duc într-o altă zi, acum două mii de ani, când soarele strălucea, iar cerul era de un albastru limpede și clar, iar eu am început să urc dealurile împreună cu discipolii mei, în efortul de a mă retrage pentru a mă odihni, medita și mă ruga.

Dar nu a fost să fie așa. Ne-am gândit să evadăm, dar, în ciuda faptului că i-am anunțat pe oameni de intențiile noastre, am fost mai întâi urmăriți de câțiva care apoi au strigat celorlalți că mergem pe dealuri.

Deși i-am implorat să se întoarcă la casele lor, cei câțiva s-au transformat în cele din urmă într-un mare cortegiu de oameni care ne urmăreau. Aceștia insistau ca eu să le vorbesc.

Poate vă întrebați de ce erau atât de nerăbdători să mă asculte.

În mod intuitiv, știau că le adresam cuvinte de VIAȚĂ.

Întotdeauna, le arătam activitatea „Tatălui” în jurul lor, iar acest lucru le dădea speranță și îi ajuta să vadă lumea cu o nouă viziune.

Le vorbeam de IUBIRE și ei se simțeau reconfortați.

De aceea le puteam spune, știind că vor înțelege și vor fi de acord cu mine:

‘Veniți la mine, voi care sunteți obosiți și împovărați, și eu vă voi da odihnă. Jugul Meu este ușor și povara Mea este ușoară”.

Ei știau că atunci când rosteam aceste cuvinte, așa cum făceam frecvent, comparam regulile și legile liderilor evrei cu Adevărul pe care îl prezentam oamenilor.

Așa se face că, atunci când am fost rugat de popor să îi învăț, ce puteam să fac decât să mă așez pe o stâncă deasupra lor – și să îi învăț.

Eram hotărât că, dacă veniseră atât de departe pentru a mă asculta, vor auzi ceva ce vor ține minte și despre care vor vorbi, eventual, toată viața lor.