13. Legile existenței

Aceste IMPULSURI mi-au fost explicate în detaliu, dar aceste cunoștințe sunt rezervate pentru o Scrisoare viitoare, când veți fi mai în măsură să le înțelegeți mai bine) …

Mi s-a arătat următoarea viziune vie.

În primul rând, am văzut un nou-născut ca pe o „lumină”, o formă de viață a „Puterii Creatoare”.

Pe măsură ce copilul creștea, devenind copil si apoi matur, am văzut cum LUMINA pură a „Puterii Creatoare” se diminua treptat și apoi se întuneca cu totul în el, datorită unei înfășurări dense de lanțuri și chingi.

M-am întrebat care era sensul viziunii și mi-a venit în minte o înțelegere clară care poate fi exprimată în următoarele cuvinte:

„De la naștere până la moarte – oamenii cred și insistă, că cele cinci simțuri – văzul, auzul, simțul tactil, mirosul și gustul – percep în mod corect „realitatea” lor și a universului din jurul lor. Prin urmare, pentru că ei își extrag puterea minții direct din ‘Puterea Creatoare’ Divină, li se face conform convingerilor lor.

Fiecare chingă reprezintă gândurile obișnuite ale unei persoane, reacțiile la oameni și evenimente, prejudecățile, ura, animozitățile, anxietățile, durerile, toate acestea îl țintuiesc și îi închid lumina din viziunea sa interioară, extrasă din „Puterea Creatoare”. Astfel, el intră în întuneric, dar nu știe acest lucru. El crede că evoluează și că devine matur în căile lumii, ceea ce îi va permite să meargă înainte și să facă „bine” – să devină un om de succes – scopul majorității oamenilor de pe pământ.

De fapt, cu cât el devine mai matur și mai versat în căile lumii, cu atât lanțurile și chingile sale îl întemnițează mai crunt în strânsoarea celor două IMPULSURI gemene „Atracție – Respingere”.

Mai mult, fiecare lanț este întărit de dorințe egoiste și înșelătoare, lăcomie, agresiune, violență și violări ale voinței. Aceste lanțuri atârnă greu în jurul lui și îi împovărează psihicul, care este „puterea conștiinței creatoare” din adâncul lui. Lanțurile și chingile îl vor lega mai strâns cu fiecare an care trece, până când își va da seama de ceea ce își face sie însuși și se va debarasa de fiecare chingă și lanț și va restitui în mod corespunzător totul, celor pe care i-a rănit.

Prin această viziune am învățat un aspect foarte valoros al existenței. Omul se naște cu tot potențialul de a-și face o viață frumoasă, dar el însuși, îngăduindu-și dorințele și urile egoiste, își creează o închisoare a mizeriei din care nu va exista nicio scăpare, până în momentul în care realizează ADEVĂRUL EXISTENȚEI.

Toate problemele existenței aspre se află în procesele de gândire ale omului însuși!

Numai că „formele de conștiință” ale oamenilor, gândurile, cuvintele, sentimentele, acțiunile lor au creat o barieră  densă  între  conștiința  lor  și  Conștiința  Creatoare  Universală  care  se  întrepătrunde  în  univers  în fiecare frunză, copac, insectă, pasăre, animal și ființă umană.

Mi-au fost arătate, de asemenea, LEGILE EXISTENȚEI care controlează capacitatea omului de a crea noi circumstanțe și medii, relații, realizări sau eșecuri, prosperitate sau sărăcie.

Tot ceea ce omul CREDE în profunzime că este, bun sau rău, acela va deveni.

Tot ceea ce omul se TEME că îi vor face ceilalți, exact acel lucru îi vor face ei

Orice speră omul să îi facă ceilalți, trebuie să le facă mai întâi el însuși, deoarece astfel creează un „tipar de conștiință” care se va întoarce pentru a-l binecuvânta pe el în măsura în care i-a binecuvântat el pe ceilalți.

Orice boală pe care omul și-o INCHIPUIE că o are, va deveni pradă acesteia, pentru că își va fi creat un „tipar de conștiință” al lucrurilor pe care își dorește cel mai puțin să le experimenteze.

Tot ceea ce iese din mintea și din inima omului se întoarce la el în timp util, într-o formă sau alta, dar nu uitați că ceea ce „se seamănă se si culege”. Gândurile puternic emoționale sunt „semințe de conștiință” plantate în propria orbită a conștiinței sale. Acestea vor crește, aducând o recoltă asemănătoare pentru ca el să o culeagă.

Acestea sunt roadele liberului arbitru.

Omul nu are cum să scape de ceea ce gândește, spune sau face – pentru că el este născut din puterea Conștiinței Creatoare Divine și este la fel de creativ în imaginația sa.

Cei care tânjesc după binele pentru ei înșiși trebuie mai întâi să îl ofere altora. Fie ca însăși existența lor să fie o binecuvântare pentru alții.

    Când astfel de oameni sunt în armonie cu toți ceilalți, ei sunt atunci perfect acordați cu

Puterea creatoare a conștiinței universale

și sunt aduși în fluxul „naturii” Tatălui, care este creștere, protecție, hrană (fizică, mentală, spirituală), vindecare, satisfacerea nevoilor, în cadrul unui sistem de lege și ordine.

Cum aș putea să vă descriu strălucirea mea interioară, strălucirea mea transcendentă și strălucirea bucuriei și sentimentele puternice de iubire care mi-au umplut si mi-au expansionat întreaga ființă cu intensitatea lor, până când am strigat din cauza presiunii din mintea și inima mea. A fost atât de puternic încât părea că îmi va dizolva în întregime forma trupească. Pe măsură ce primeam toată această înțelegere supremă și sublimă a Realității, a Sursei noastre de Ființă și a adevăratei naturi a creației însăși – și a omenirii, am fost înălțat în spirit și corpul meu a devenit ușor ca aerul.

În acel moment, când eram astfel înălțat în interiorul Puterii Divine Creatoare Însăși, eram într-adevăr aproape o „Persoană Divină”, experimentând un grad ridicat al „Naturii” „Tatălui-Putere Creatoare” din mine și simțind propria sa unitate și grijă pentru întreaga umanitate. Prin urmare, am putut spune mai târziu cu adevărat: „Numai eu îl cunosc și l-am văzut pe „Tatăl”.

În acel moment, cât de mult am tânjit să învăț, să vindec, să mângâi, să înalț, să hrănesc, să înlătur durerea și suferința oamenilor.

Îmi doream să-i eliberez de frica pe care o aveau de un „dumnezeu răzbunător” mitic!

Când mă întorceam pentru a le spune adevărul, Cum aș fi subliniat „realitatea” „Puterii Creatoare – Tatăl” – IUBIREA PERFECTĂ – care le asigura toate nevoile. Tot ce trebuiau să facă era sa „Ceară, caute, bată (la ușă)” și toate nevoile lor – de orice fel – le-ar fi fost împlinite.

Cu câtă bucurie le-aș spune „vestea cea bună” că „izbăvirea de suferință” le stă la îndemână dacă ar face doar pașii necesari pentru a-și curăța mintea și inima de IMPULSURILE GEMENE  ale „ființei” manifestate.

Ar trebui să fie destul de simplu, m-am gândit eu, era nevoie doar de înțelegere și stăpânire de sine.

(- Am coborât spre vibrațiile voastre pentru a mă referi la starea mea reală de spirit în timpul cât am fost în deșert.  Vă  va  ajuta  nespus  de  mult  la  propria  înțelegere  dacă  veți  încerca  să  intrați  în  „starea  mea  de conștiință” din acel moment. Atât de multe lucruri, cum ar fi lucrările mele de vindecare și „mersul pe apă” vă vor deveni clare… Ele vor fi văzute ca fiind o consecință naturală a noii mele înțelegeri a „Puterii Creatoare -Tatăl”.

Dacă citiți Evangheliile lui Matei și Marcu, relatările lor vor avea un nou înțeles pentru voi. -)

Ca să mă întorc la ultimele mele ore de iluminare, – eram acolo în deșert, posedând înțelegerea clară că omul însuși – (fără nicio vină din partea lui) creează o barieră în calea armonizării cu „Puterea Creatoare-Tatăl„, iar acum tânjeam să mă grăbesc să mă întorc și să predau, să vindec, să mângâi, să usuc lacrimile celor pe care îi compătimeam atât de mult.

Cu toate acestea, nu voiam să părăsesc acest loc „sfânt”, unde fusesem atât de luminat și transformat în spirit. Pe de altă parte, ce viitor minunat mă aștepta!

M-aș fi plimbat prin toate orașele, comunele, satele și aș fi spus tuturor celor pe care îi întâlneam – VEȘTI BUNE! ‘Împărăția Cerurilor’, acel loc unde orice boală dispărea și orice nevoie era satisfăcută, era în ei! Pentru că știam că ‘Tatăl’ și cu mine eram ‘una’, acum că mintea mea fusese curățată de vechile gânduri și idei, aș fi îndreptat vindecarea către boala și suferința lor. I-aș învăța cum să-și aline sărăcia.

Când CONȘTIINȚA TATĂLUI din mine a început să se diminueze și am revenit treptat la conștiința umană, am devenit conștient de o foame cruntă și, de asemenea, de o revenire a condiționării și gândirii mele umane.

Reacțiile mele la experiențele mele de șase săptămâni au început să se schimbe. Conștiința mea umană obișnuită de „eu” și de dorințele mele a preluat controlul gândurilor mele.

” De ce, cel mai uimitor și complet neașteptat lucru mi s-a întâmplat mie!”. Am exultat. ‘Mi s-a dat o cunoaștere mai presus de orice altă cunoaștere dată până acum oricărui alt om.’

Am jubilat când mi-am dat seama că, în sfârșit, îndoiala și revolta mea împotriva „dumnezeului” răzbunător al evreilor ortodocși tradiționali, era justificată. Până la urmă, avusesem dreptate!

Cine ar fi bănuit vreodată că mintea umană ar putea fi atât de creativă, încât un gând sau o dorință puternic susținută să se manifeste în realitate în domeniul vizibil? Mi-am dat seama că Moise trebuie să fi știut ceva de acest lucru, pentru că a realizat unele lucruri ieșite din comun, atunci când israeliții erau în mare nevoie.

El a devenit un lider și a schimbat cursul israeliților care fuseseră înrobiți în Egipt. Aș putea să mă întorc acum și să-mi eliberez poporul de sub controlul rigid al propriilor lor Învățători.

Durerile de foame au devenit intense. Mi-a trecut prin minte că aș putea transforma pietrele în pâine pentru a-mi satisface dorința de hrană, deoarece mi-am amintit că „”Puterea Creatoare-Tatăl ” lucra prin mintea mea și, prin urmare, totul în univers ar fi supus comenzii mele.

Eram pe punctul de a rosti „cuvântul” care ar fi schimbat pietrele în pâine, dar ceva în mine m-a oprit brusc.

Mi-a venit în minte, cu tărie, că „Conștiința Creatoare-Tatăl” era protecție perfectă, hrană, împlinirea nevoilor și, astfel, foamea ar fi fost rezolvată, dacă îi ceream „Tatălui” să mă aline.

Mi-am dat seama că, dacă micul „eu”, eu-l meu uman, în nevoia mea, folosea „Puterea creatoare” din motive egoiste, aș fi ridicat o barieră între „Conștiința Creatoare-Tatăl” și mine însumi, iar tot ceea ce tocmai învățasem ar fi putut fi luat de la mine.

Acest lucru m-a înspăimântat și i-am cerut repede „Tatălui-Putere Creatoare” o nouă putere care să mă ducă din nou la locuințe și la Nazaret. Am cerut, de asemenea, alinarea foametei în forma care mi s-ar potrivi. Imediat, senzația de foame a dispărut și am simțit un val de energie care mi-a străbătut tot corpul. Astfel mi-a fost dovedit că tot ceea ce văzusem, auzisem și înțelesesem era „realitate” și nu o închipuire deșartă născută din timpul petrecut în deșert, în post și singurătate.

Noua mea energie mi-a permis să mă grăbesc să trec cu repeziciune peste potecile accidentate în drumul meu spre ieșirea din deșert.

Pe drum, am întâlnit un bărbat bine îmbrăcat, cu o înfățișare dulce și plăcută. M-a salutat cu căldură, exprimându-și îngrijorarea la vederea aspectul meu aspru, neîngrijit și pierderea condiției fizice.

Bucuros, m-a așezat pe o stâncă și mi-a împărțit carnea și pâinea lui excelentă. M-am întrebat de ce se afla într-un loc atât de pustiu și de unde venise. Ca răspuns la întrebările mele, a zâmbit și nu a părut deloc surprins când i-am spus că mă aflam în deșert de atâtea zile încât pierdusem numărătoarea timpului. I-am explicat cum am fost luminat în ceea ce privește adevărata natură a Creatorului lumii și cum mi s-au arătat Legile naturale ale Existenței. El doar a zâmbit și a dat din cap.

„Mă întorc la poporul meu pentru a-i învăța tot ce eu am învățat”,am spus cu bucurie. „Deoarece voi putea să-i vindec și să-i eliberez de orice boală și necaz.”

Străinul a răspuns cu tristețe: „Va dura multe milenii”.

Eram pe punctul de a-i reproșa lipsa de credință când mi-am dat seama că dispăruse.

Am știut atunci că un mesager divin venise să mă ajute cu pâine și carne bună și să mă avertizeze cu compasiune că s-ar putea să constat că misiunea mea nu va fi atât de simplă, în ciuda entuziasmului meu. Am fost dezumflat de cuvântul său de avertizare. Entuziasmul meu s-a diminuat. Drumul până la primul sat de pe drumul meu părea nesfârșit. Iată cum o schimbare în gândirea umană produce o schimbare de dispoziție!

Mi-a venit ideea că aș putea dovedi și mai mult adevărul a tot ceea ce mi s-a arătat sărind de pe marginea unei prăpăstii care mi-ar scurta foarte mult călătoria. În timp ce mă pregăteam să fac acest lucru, mi-am dat seama cu forță, că încercam să „dovedesc” că momentul meu de iluminare era real. Dacă aveam nevoie de o astfel de dovadă, atunci mă aflam într-o stare de îndoială și probabil că m-aș fi sinucis, în plus, mi se arătase că, în orice situație îmi puteam înălța gândurile către „CONȘTIINȚA CREATIVĂ-TATĂ” și să cer o soluție la orice problemă. Cât de repede uitasem Adevărul!

Așa că m-am rugat, cerându-mi cu pasiune iertare pentru că am fost atât de slab încât mi-am satisfăcut propriile fantezii și am căutat propriul meu mod de a face lucrurile.

Din nou, răspunsul a venit sub forma unei forțe reînnoite și a unei mai mari siguranțe a piciorului în timp ce mă târam pe terenul accidentat. Am descoperit, de asemenea, că parcurgeam distanțe lungi atât de repede, încât mi se părea că am ieșit din calculul normal al timpului și că mă aflam într-o dimensiune mai ușoară, în care experiența umană era ridicată deasupra stăpânirii sale grele, a cheltuielilor epuizante de energie. Mersul pe jos era atât de ușor, încât acum era revigorant. Mă bucuram de faptul că găsisem cheia către o „viață mai abundentă”!

Ceva mai târziu, simțindu-mă atât de liniștit, mintea mea a început să hoinărească și m-am gândit la întâlnirea mea cu străinul și la bunătatea pe care acesta mi-o arătase. Dar mi-am amintit și de avertismentul său și din nou vechea mea natură s-a reafirmat și m-am simțit profund revoltat că a îndrăznit să aibă curajul să-mi spună cum va decurge munca mea. Am decis că nu știa nimic despre viitorul meu și am lăsat avertismentul său deoparte.

„Deoarece”, m-am gândit eu, „cu cunoștințele mele aș putea realiza lucruri pe care niciun om nu le-a mai făcut vreodată. În loc să mă lupt într-o viață dificilă, aș putea începe să acumulez bogăție cu ușurință, să atrag adepți oriunde m-aș duce și să le împărtășesc cunoștințele mele pentru a le face și lor viața mai ușoară. Aș putea să înlătur orice durere și suferință’.

În timp ce mă gândeam la numeroasele locuri pe care le-aș putea vizita atât de ușor, am simțit că mă ridic la suprafața solului și mă ridicam până când am ajuns pe cel mai înalt vârf al unui munte abrupt cu vedere spre zona rurală de jos.

Era acolo, totul era expus în fața mea. Am simțit cum îmi revine entuziasmul de dinainte. Ar fi atât de simplu să adun oamenii și să le împărtășesc toate cunoștințele mele. Aș fi devenit puternic, chiar faimos, ca omul care a salvat omenirea de toate bolile și necazurile ei. Aș câștiga admirația și respectul lor și nu aș rămâne înmintea lor ca omul inutil și nefolositor care am fost.

Cu un șoc extraordinar, tot ceea ce învățasem atât de recent, dar cu câteva ore în urmă, mi-a revenit în minte cu mare forță și claritate.

Nu fusesem învățat că singurul mod în care puteam prospera vreodată era să renunț la voința mea proprie și să mă întorc la „TATĂL” pentru ajutor în tot ceea ce întreprindeam?

Apoi mi-am amintit că creația avea propriile scopuri speciale de îndeplinit. Procesul de individualizare a creat „tragerea și împingerea”, „a da și a lua” în comportamentul uman. Deși aceste caracteristici umane au provocat oamenilor o mare angoasă în viețile lor, nu cumva această angoasă i-a forțat să caute modalități mai bune de a trăi pentru a găsi adevărata fericire? Mi-am dat seama că relele omenirii își aveau locul lor în schema umană a existenței.

Era corect din partea mea să aduc oamenilor informații privilegiate pentru a anula efectele „procesului de individualizare”?

Mi-am dat seama că am gândit din „punctul central” al individualității mele, „ego-ul”, și că acțiunea ego-ului a fost cea care a construit bariere între omenire și „Conștiința Creatoare-Tatăl”. Prin urmare, ‘Punctul central al dorinței umane’ văzut din perspectiva mea, trebuia să fie cucerit, dacă voiam să trăiesc în armonie perfectă cu ‘Tatăl’, așa cum era intenția mea sinceră. Și astfel mi-am continuat drumul, meditând la ceea ce ar putea să mă aștepte și la modul în care aș putea depăși cel mai bine impulsurile care îmi guvernează umanitatea pentru a rămâne în Fluxul ‘Conștiinței Tatălui’, din care aș putea extrage inspirație, îndrumare, răspunsuri la probleme, hrana mea zilnică, sănătatea zilnică, protecția zilnică. De fapt, mi-am dat seama că, atâta timp cât rămâneam în acest Flux zilnic al „Conștiinței Tatălui”, niciun rău nu se va putea apropia de mine și fiecare nevoie a mea va fi satisfăcută. Și, și mai important, am înțeles că:

„Conștiința Tatălui” care lucrează prin mine va face tot ceea ce este necesar pentru oamenii care au nevoie urgentă de vindecare și alinare.

În orice moment, trebuia să-mi înving revolta împotriva realităților dure ale existenței, să ascult „vocea interioară” și să mă conformez „Voinței Superioare” a „Tatălui”. Această „Voință Superioară” era „Iubirea Perfectă” îndreptată în întregime spre promovarea binelui meu suprem. Ar fi fost extrem de prostesc, mi-am dat seama, să continui pe calea „voinței proprii” care îmi dictase comportamentul până atunci.

Atunci am fost inspirat să le vorbesc oamenilor în parabole. Cei care erau pregătiți să primească cunoștințele aveau să le înțeleagă și să le folosească.

Dar, după cum s-a dovedit, nici măcar discipolii mei nu au putut să se debaraseze suficient de mult de doctrina iudaică pentru a le permite să înțeleagă fie principiul conștiinței, fie activitatea „Puterii Creatoare” Divine în cadrul creației. (Până în acest moment, a rămas un mister pentru toți, cu excepția celor iluminați spiritual).

Chiar și cuvintele spirituale ale iluminării nu pot fi imediat și pe deplin înțelese de mintea umană; de aceea aceste Scrisori trebuie citite încet și însoțite de multă meditație și rugăciune pentru a fi înțelese corect.